Despre importanța consecvenței în traducere. (Gen. 42:21)

Vaisamar

Lucrând recent un scurt fragment din Genesa, din narațiunea lui Iosif, îmi dau seama cât de importantă este consecvența în traducere.

De pildă, frații lui Iosif, strânși cu ușa, ajung să-și mărturisească ticăloșia.

Ei au zis atunci unul către altul: ,,Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea (țarat) sufletului lui, cînd ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul (țarah) acesta.”

Într-o traducere optimă, cei doi termeni scriși cu bold ar trebui să fie traduși la fel. Frații lui Iosif spun: „am văzut tulburarea sufletului lui Iosif și nu l-am ascultat. Din acest motiv a venit peste noi această tulburare!”. Justiția divină care îi urmărește pe fiii lui Iacov este pusă în evidență mult mai clar dacă folosim același termen în traducere. Cititorul simte mult mai puternic că „necazul” fraților lui Iosif este o consecință…

View original post 14 more words

Cine sunt?

Mă numesc Vlad Crîznic. Și Claudiu. Crîznic cu î din i, da cu î din i pentru că am fost născut în 1984, februarie 14. Atunci nu sărbătoream Valentine’s Day așa că nu sunt Valentin, ci Vlad.

Mama a ales Vlad pentru că îi plăcea istoria lui Vlad Țepeș, dar si de tatăl meu pe care îl cheamă Vladimir. Cu Claudiu este mai interesant pentru că imediat după naștere, doctorul, de la sine putere, a decis că dacă pe tata îl cheamă Vladimir și pe mama o cheamă Claudia, de ce aș fi eu Crîznic Vlad Bogdan, cum era deja decis de mama, și să nu fie Claudiu în loc de Bogdan? Dacă mama e Claudia, să fie și copilul Claudiu. Așa că iată de unde numele meu. Cu Crîznic e poveste mai lungă, și mai fascinantă, dar încă investighez problema.

Am fost crescut doar de mama, dar cu ajutorul bunicilor alături de un alai întreg de mătuși și unchi. Bunica din partea mamei era credincioasă baptistă, mama era crescută în biserică, iar cei din partea tatălui au evitat implicarea in viața mea. Pentru că am fost un copil născut din flori, nu am putut fi binecuvântat sau botezat în vreo biserică. Binecuvântarea a avut totuși loc în casa unui unchi, și de atunci tot ei se roagă constant pentru mine. Nu am fost dus constant la biserică așa că nu aș putea spune că am un bagaj bogat de cunoștințe acumulate de la vârsta aceea.

În clasa întâi, după o încercare eșuată a mamei de a o implica pe bunica din partea tatălui în creșterea mea, am ajuns coleg de clasă cu Natan, al cărui tată a insistat să îmi petrec după-mesele cu familia lor, iar în weekend să merg împreună cu ei la biserica unde era el pastor. Iată-mă din nou într-un context creștin baptist. Prietenia cu Natan a devenit una solidă, dar care s-a întrerupt în clasa a cincea când am luat-o pe căi diferite. S-a relegat insa ani mai tărziu și continua și azi!

Am practicat sport de performanță – polo pe apă – până în clasa a noua, am cochetat cu fotbalul, dar mai ales cu baschetul.

Abia în clasa a noua, am realizat ce înseamnă singuratatea – din lipsa tatălui, am experimentat popularitatea între colegii mei, și totuși am simțit ce înseamnă să fi gol pe dinauntru. În vara anului 2000, după două săptămâni între munți, într-o tabără cu tinerii de la o biserică, am ales să mă pocăiesc și să trăiesc așa cum știam că trebuie, dar nu aveam curajul să o fac. De atunci și până astăzi am învățat enorm de multe lucruri cu și despre Dumnezeu. Nu sunt singur, nu sunt gol pe dinauntru, știu ce înseamnă viața și mă bucur.

Dora e soția mea. Ea mă completează așa cum niciodată nu mi-am imaginat că o va face cineva și împreună avem doi copii: Thomas și Amelia. Am crescut fără să știu cum e să ai un tată și de aceea e fascinant să îl cunosc pe Dumnezeu în felul acesta, în timp ce eu însumi sunt tată pentru cei doi copii ai noști.

Recent ne-am mutat în Cluj și lucrăm împreună în ceea ce înseamnă apologetica. Ne străduim să apărăm credința creștină așa cum putem și știm mai bine.

Îmi place să învăț, de aceea încă nu am încetat să fiu student. Am studiat teologia pastorală la Oradea, eclesiologia modernă în Anglia, în prezent aprofundând apologetica în cadrul unui program de doctorat. Despre școli și studii alta dată.

Îmi plac aproape toate sporturile, dar de cele mai multe ori prefer o carte bună! De aceea citesc; și oameni, și cărți. Una din bunicile mele a lăsat în urma ei o casă plină cu 12000 de cărți și se pare că am moștenit pasiunea ei pentru citit. Citesc în fiecare zi și sper să pot împărți cu voi câteva dintre ideile pe care le descopăr între paginile pe care le răsfoiesc cu atât de multă pasiune.

Trăiesc intens, călătoresc mult și știu că viața aceasta nu e totul. Lumea aceasta este calea spre o lume mult mai bună. Cea mai bună. Vă invit să străbatem împreună această cale!