Mă numesc Vlad Crîznic. Și Claudiu. Crîznic cu î din i, da cu î din i pentru că am fost născut în 1984, februarie 14. Atunci nu sărbătoream Valentine’s Day așa că nu sunt Valentin, ci Vlad.
Mama a ales Vlad pentru că îi plăcea istoria lui Vlad Țepeș, dar si de tatăl meu pe care îl cheamă Vladimir. Cu Claudiu este mai interesant pentru că imediat după naștere, doctorul, de la sine putere, a decis că dacă pe tata îl cheamă Vladimir și pe mama o cheamă Claudia, de ce aș fi eu Crîznic Vlad Bogdan, cum era deja decis de mama, și să nu fie Claudiu în loc de Bogdan? Dacă mama e Claudia, să fie și copilul Claudiu. Așa că iată de unde numele meu. Cu Crîznic e poveste mai lungă, și mai fascinantă, dar încă investighez problema.
Am fost crescut doar de mama, dar cu ajutorul bunicilor alături de un alai întreg de mătuși și unchi. Bunica din partea mamei era credincioasă baptistă, mama era crescută în biserică, iar cei din partea tatălui au evitat implicarea in viața mea. Pentru că am fost un copil născut din flori, nu am putut fi binecuvântat sau botezat în vreo biserică. Binecuvântarea a avut totuși loc în casa unui unchi, și de atunci tot ei se roagă constant pentru mine. Nu am fost dus constant la biserică așa că nu aș putea spune că am un bagaj bogat de cunoștințe acumulate de la vârsta aceea.
În clasa întâi, după o încercare eșuată a mamei de a o implica pe bunica din partea tatălui în creșterea mea, am ajuns coleg de clasă cu Natan, al cărui tată a insistat să îmi petrec după-mesele cu familia lor, iar în weekend să merg împreună cu ei la biserica unde era el pastor. Iată-mă din nou într-un context creștin baptist. Prietenia cu Natan a devenit una solidă, dar care s-a întrerupt în clasa a cincea când am luat-o pe căi diferite. S-a relegat insa ani mai tărziu și continua și azi!
Am practicat sport de performanță – polo pe apă – până în clasa a noua, am cochetat cu fotbalul, dar mai ales cu baschetul.
Abia în clasa a noua, am realizat ce înseamnă singuratatea – din lipsa tatălui, am experimentat popularitatea între colegii mei, și totuși am simțit ce înseamnă să fi gol pe dinauntru. În vara anului 2000, după două săptămâni între munți, într-o tabără cu tinerii de la o biserică, am ales să mă pocăiesc și să trăiesc așa cum știam că trebuie, dar nu aveam curajul să o fac. De atunci și până astăzi am învățat enorm de multe lucruri cu și despre Dumnezeu. Nu sunt singur, nu sunt gol pe dinauntru, știu ce înseamnă viața și mă bucur.
Dora e soția mea. Ea mă completează așa cum niciodată nu mi-am imaginat că o va face cineva și împreună avem doi copii: Thomas și Amelia. Am crescut fără să știu cum e să ai un tată și de aceea e fascinant să îl cunosc pe Dumnezeu în felul acesta, în timp ce eu însumi sunt tată pentru cei doi copii ai noști.
Recent ne-am mutat în Cluj și lucrăm împreună în ceea ce înseamnă apologetica. Ne străduim să apărăm credința creștină așa cum putem și știm mai bine.
Îmi place să învăț, de aceea încă nu am încetat să fiu student. Am studiat teologia pastorală la Oradea, eclesiologia modernă în Anglia, în prezent aprofundând apologetica în cadrul unui program de doctorat. Despre școli și studii alta dată.
Îmi plac aproape toate sporturile, dar de cele mai multe ori prefer o carte bună! De aceea citesc; și oameni, și cărți. Una din bunicile mele a lăsat în urma ei o casă plină cu 12000 de cărți și se pare că am moștenit pasiunea ei pentru citit. Citesc în fiecare zi și sper să pot împărți cu voi câteva dintre ideile pe care le descopăr între paginile pe care le răsfoiesc cu atât de multă pasiune.
Trăiesc intens, călătoresc mult și știu că viața aceasta nu e totul. Lumea aceasta este calea spre o lume mult mai bună. Cea mai bună. Vă invit să străbatem împreună această cale!
vladcriznic 
Cat ai fi de apropiat de mama si de rudele mamei, ADN-ul pe care il ai este de la tata, ca vrei sau nu vrei. Il mostenesti pe tatal tau, pe tatal tatalui tau s.a.m.d. Aceasta este mostenirea genetica pentru un barbat, asa a fost dat de la Dumnezeu.
Asa e și nu am de gând să ascund genealogia mea. Că îmi place sau nu cum am fost primit de tatăl și familia tatălui meu este o altă poveste. Dacă vroiam să fug de moștenirea genetică – ca și cum aș putea – mi-aș fi schimbat numele din cel al tatălui și aș fi ales numele mamei imediat ce acest lucru a fost posibli, prin lege. Dar nu e cazul.
Avand in vedere faptul ca ne stim de vreo 10 ani, cred ca ai rezumat bine lucrurile pe care le-ai scris aici, desi stiu ca ar mai fi multe de spus. Mi-a placut mult ideea la care te refereai de a-l cunoaste pe Dumnezeu ca Tata, pe masura ce tu esti tata pentru Thomas si Amelia. Este un lucru care si pe mine ma face adesea sa ma intreb: daca Dumnezeu s-ar purta cu mine asa cum ma port eu cu copiii mei, cum ar arata sufletul si viata mea. Este o lupta si o provocare zilnica de a ne asemana, ca si parinti, cu Parintele nostru… desavarsit.
Fii binecuvantat, frate.
Cristi Rau
Prin întrebarea pe care o adresezi: daca Dumnezeu s-ar purta cu mine asa cum ma port eu cu copiii mei, cum ar arata sufletul si viata mea? adaugi valoare ideei pe care am scris-o. Într-adevăr, relația dintre noi și Dumnezeu pe de-o parte și noi și copiii noștri pe de altă parte au o cu totul altă turnură când începi să înțelegi pe Dumnezeu ca Tată.